Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
program de legislaţie românească şi europeană
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028
0720 528 028
program de legislaţie 
Statutul poliţistului a fost aprobat prin LEGEA nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, lege care a intrat în vigoare la 23 august 2002.
Poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.
Exercitarea profesiei de poliţist implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut.
Poliţistul este investit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal.
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii.
Poliţistul este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile tarii, jurământul de credinţa faţă de România, prevederile regulamentelor de serviciu şi să îndeplinească ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
Poliţistul răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu.
Profesia de poliţist poate fi exercitată numai de către persoana care a dobândit această calitate, în condiţiile legii.
Recompensele, răspunderea juridică şi sancţiunile polițistului sunt prevăzute în cap. IV din Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările ulterioare.
Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 prevede: ,,Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense şi răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului*)”.
*) În acest sens, Guvernul emite Hotărârea nr. 725 din 2 septembrie 2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor, care a fost publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 11 septembrie 2015.
Pentru contribuţii deosebite la apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi la prevenirea faptelor antisociale, poliţistului i se pot conferi decoraţii, în condiţiile legii.
Poliţistul poate fi recompensat prin:
a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate, în situaţia în care se remarcă în mod deosebit în activitatea desfăşurată;
b) mulţumiri scrise, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea în condiţii foarte bune a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;
c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoştinţă individual sau în faţa personalului, pentru îndeplinirea deosebită a atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;
d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidenţiat prin obţinerea de rezultate exemplare în activitate;
e) însemne onorifice, diplome de merit şi distincţii, pentru obţinerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri sau la competiţii sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural-artistice şi sociale ori al finalizării unor acţiuni/misiuni, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile;
f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii de serviciu şi misiuni;
g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament şi pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuţii şi misiuni;
h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui şi prenumelui, la absolvirea perioadei de formare într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca şef de promoţie.
Recompensele prevăzute mai sus se acordă de către persoanele care au competenţa de numire în funcţie a poliţistului sau, după caz, de către şefii ierarhici superiori ai persoanelor menţionate, care au competenţă de gestiune a resurselor umane.
Pentru o sancţiune disciplinară dispusă de şeful ierarhic superior, recompensa prevăzută la art. 54, se acordă tot de către acesta, la propunerea şefului unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul sancţionat.
În cazul poliţistului mutat la altă unitate, recompensa se acordă de către şeful care îndeplineşte funcţia similară celui care a aplicat sancţiunea disciplinară.
În cazul poliţistului aflat sub efectul unei sancţiuni disciplinare, recompensa prevăzută la art. 54, se acordă prioritar, în raport cu celelalte recompense.
Pentru merite excepţionale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea poliţiei, poliţistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.
Este absolvit de orice răspundere poliţistul care, prin exercitarea, în limitele legii, a atribuţiilor de serviciu, a cauzat suferinţe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, următoarele fapte săvârşite de poliţist, comise cu vinovăţie:
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei;
b) neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor;
c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuţie de serviciu cuprinsă în fişa postului;
d) depăşirea atribuţiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;
e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne;
g) încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate;
h) nerespectarea prevederilor jurământului de credinţa;
i) imixtiunea ilegală în activitatea altui poliţist;
j) intervenţia pentru influenţarea soluţionării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane.
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţiile stabilite prin lege.
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor sunt:
a) mustrare scrisă;
b) diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1-3 ani;
d) trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;
e) destituirea din poliţie.
(2) Mustrarea scrisă constă în reproşul oficial adresat, în scris, poliţistului vinovat.
(3) Procentul şi perioada pentru care se aplică sancţiunea prevăzută la art. 58, se stabilesc prin actul administrativ de sancţionare.
Aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 58, se dispune fie cu privire la amânarea promovării în grade profesionale, fie cu privire la amânarea promovării în funcţii superioare.
În cazul amânării promovării în grade profesionale superioare, termenul de executare a sancţiunii curge de la data aplicării actului administrativ de sancţionare şi are ca efect suspendarea curgerii stagiului în grad.
Trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut se realizează prin eliberarea din funcţia deţinută şi numirea poliţistului într-o funcţie inferioară celei pe care o ocupă, în limita nivelului de bază al gradului profesional deţinut.
În cazul poliţistului care ocupă o funcţie de conducere, numirea se poate face şi într-o funcţie de conducere inferioară pentru care îndeplineşte condiţiile de ocupare.
Destituirea din poliţie constă în încetarea raporturilor de serviciu.
Reproducem mai jos prevederile art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 36 din 26 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 31 martie 2020:
Articolul V Pentru cercetarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de personalul militar în activitate şi poliţişti pe durata stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se aplică prevederile legale în vigoare la data săvârşirii acestora.
Încetare aplicabilitate.
Prin DECIZIA nr. 833 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 114 din 3 februarie 2021, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale.
Conform art. 147 alin. (1) din Constuția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile din legile şi ordonantele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstiţutionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstiţutionale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, în intervalul 3 februarie - 19 martie 2021, dispoziţiile art. 58^1 din Legea nr. 360/2002 au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 20 martie 2021, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Procedura disciplinară are la bază următoarele principii:
a) prezumţia de nevinovăţie - poliţistul cercetat este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară atât timp cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;
b) garantarea dreptului la apărare - se recunoaşte dreptul poliţistului de a formula şi de a susţine apărări în favoarea sa, de a prezenta probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare în apărarea sa şi de a fi asistat;
c) celeritatea procedurii - cauza se soluţionează fără întârziere, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
d) contradictorialitatea - asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară sesizată;
e) proporţionalitatea - asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă;
f) unicitatea sancţiunii - pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune disciplinară;
g) legalitatea sancţiunii - sancţiunea disciplinară nu poate fi decât una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la 58 alin. (1).
Procedura disciplinară nu este publică. Citarea şi ascultarea poliţistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia şi consemnarea susţinerilor sale sunt obligatorii. Procedura disciplinară continuă dacă poliţistul, în mod nejustificat, nu dă curs citării procedurale.
Poliţistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite administrarea de probe în apărare. Poliţistul cercetat are dreptul să depună în apărarea sa orice înscrisuri doveditoare pe care le deţine, inclusiv rapoarte de expertiză extrajudiciară.
Poliţistul cercetat disciplinar are dreptul să fie asistat, la cerere, de un poliţist ales de către acesta, de un reprezentant desemnat de Corp ori de organizaţia sindicală sau de un avocat, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
Neîndeplinirea condiţiilor privind accesul la informaţii clasificate ori neprezentarea poliţistului ales, a reprezentantului ori a avocatului nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 548 din 14 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1015 din 25 octombrie 2021 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 58^3 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, constatându-se că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
Nu au dreptul să asiste poliţistul cercetat, în condiţiile art. 58^3, alin. (4), următoarele persoane:
a) şeful unităţii sau înlocuitorul legal al acestuia, în perioada cât îndeplineşte atribuţiile titularului;
b) poliţistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă;
c) poliţiştii care fac parte din colectivul prevăzut la art. 62^3 alin. (1);
d) poliţistul care îndeplineşte atribuţii de consilier juridic în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne.
Notă: Conform alin. (2) al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 53 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 2 iulie 2018, prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor prevăzute la art. 15, art. 27^46, art. 28 şi art. 58^3, nu se aplică situaţiilor juridice născute şi nefinalizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se dispun numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea Consiliului de disciplină, denumit în continuare consiliul, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi b), care se pot aplica fără consultarea consiliului.
Prin excepţie de la prevederile art. 58^4, alin. (1), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) se aplică după efectuarea cercetării prealabile, fără consultarea consiliului de disciplină.
Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele şi împrejurările concrete în care acestea s-au produs.
Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoştinţă de săvârşirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel:
a) persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat sau şeful unităţii ierarhic superioare;
b) şeful unităţii sau instituţiei de învăţământ din Ministerul Afacerilor Interne la care poliţistul este delegat sau detaşat ori la care urmează cursuri sau susţine examene de carieră;
c) şeful instituţiei subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competenţe de coordonare şi control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru poliţiştii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detaşaţi la aceste servicii.
Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unităţii conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1), de poliţişti anume desemnaţi din cadrul acesteia.
Poliţiştii desemnaţi cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul poliţiştilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare sau care au studii juridice şi, de regulă, sunt cel puţin egali în grad sau în funcţie cu poliţistul cercetat.
Nu poate efectua cercetarea prealabilă poliţistul care îndeplineşte atribuţii de consilier juridic în/pentru unitatea în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancţionare.
În actul administrativ prin care se declanşează cercetarea prealabilă se nominalizează poliţistul cercetat, poliţistul care va efectua cercetarea şi, după caz, un poliţist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 653 din 17 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1002 din 18 decembrie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare sunt neconstituţionale.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Dacă în cadrul desfăşurării cercetării prealabile sunt identificate şi alte abateri disciplinare, persoana care a dispus efectuarea cercetării prealabile poate dispune extinderea cercetării acestora. La terminarea verificărilor, poliţistul desemnat întocmeşte un proiect de raport de cercetare prealabilă. O fotocopie a proiectului se înmânează poliţistului cercetat sau, după caz, în situaţia în care documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la cunoştinţa acestuia, pe bază de semnătură.
Cu această ocazie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării documentului sau, după caz, de la data aducerii la cunoştinţă, în condiţiile art.59^1, alin. (2), poliţistul cercetat poate formula obiecţii şi solicita noi probe în apărare. Rezultatul analizei şi, după caz, al verificărilor se consemnează în proiectul raportului de cercetare prealabilă.
În termen de două zile lucrătoare de la data finalizării raportului în condiţiile art.59^1, alin. (3), o fotocopie a acestuia se înmânează poliţistului cercetat sau, după caz, în situaţia în care documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la cunoştinţa acestuia, pe bază de semnătură.
Prin excepţie de la prevederile art.59^1, alin. (2)-(4), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, poliţistul desemnat întocmeşte proiectul raportului de cercetare prealabilă în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data desemnării, care se aduce la cunoştinţa poliţistului cercetat.
În situaţia prevăzută la art.59^1, alin. (5), poliţistul cercetat poate formula/depune obiecţii şi probe înapărarea sa, pe toată perioada cercetării prealabile, dar nu mai târziu de 6 zile calendaristice de la data desemnării poliţistului care efectuează cercetarea prealabilă. Raportul de cercetare prealabilă se finalizează în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării. La data finalizării, raportul se prezintă persoanei care a dispus-o.
Raportul de cercetare prealabilă cuprinde, în mod obligatoriu:
a) numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea cercetării prealabile;
b) descrierea faptei sesizate şi persoanele implicate;
c) procedeele şi modalităţile de verificare;
d) concluziile privind existenţa sau inexistenţa aspectelor sesizate şi a vinovăţiei poliţistului cercetat;
e) prevederile legale încălcate de poliţist şi încadrarea juridică a faptelor reţinute, cu indicarea probelor şi a dovezilor pe care se întemeiază;
f) motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de către poliţistul cercetat;
g) cauzele şi condiţiile care au generat şi favorizat comiterea abaterilor;
h) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.
După efectuarea cercetării prealabile, dosarul de cercetare prealabilă se prezintă persoanei care a dispus-o, care poate lua una dintre următoarele măsuri:
a) clasarea dosarului, în cazul inexistenţei faptei, constatării nevinovăţiei poliţistului cercetat, prescrierii faptei sau în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
b) restituirea motivată a dosarului pentru completarea cercetării prealabile;
c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancţiuni disciplinare dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi b);d) sesizarea şi consultarea consiliului.
Prin excepţie de la prevederile art. 59^3 alin. (1) lit. c) şi d), pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă poate aplica măsura prevăzută la art. 58^1 sau, după caz, o sancţiune disciplinară dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1).
Rapoartele ofiţerilor din Corpul de control al ministrului ori din structurile de control ale inspectoratelor generale/similare pentru structurile din subordine, întocmite în urma activităţilor de control, constituie rapoarte de cercetare prealabilă, dacă cerinţele privind cercetarea prealabilă prevăzute de prezenta lege au fost îndeplinite.
Sancţiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat cunoştinţă despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii acesteia.
Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de 2 ani este termen de decădere.
Termenele prevăzute la art. 59^4, alin. (1) se suspendă, de drept, pe perioada şi în situaţiile următoare:
a) de la data sesizării, în condiţiile legii, a organelor de urmărire penală şi până la data soluţionării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală;
b) de la data la care poliţistul se află în concedii sau învoiri plătite, în condiţiile legii, este trimis în misiuni ori de la data suspendării raporturilor de serviciu şi până la data reluării activităţii sau, după caz, încheierii misiunii.
În situaţia în care cercetarea prealabilă se efectuează pentru abateri săvârşite de mai mulţi poliţişti, iar pentru unul/unii dintre aceştia a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 60 alin. (2), cauza se poate disjunge, urmând ca procedura disciplinară să continue pentru ceilalţi poliţişti.
La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
La stabilirea sancţiunii pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară şi efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârşită, în contextul mobilizării, al stării de urgenţă, al stării de asediu sau al stării de război.
Sancţiunile disciplinare se dispun prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) care a dispus efectuarea cercetării prealabile sau controlul.
Actul administrativ emis în condiţiile legii, trebuie să cuprindă:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia;
b) precizarea prevederilor legale încălcate de către poliţist;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate;
d) sancţiunea disciplinară şi temeiul legal în baza căruia aceasta se aplică şi, după caz, motivul pentru care a fost aplicată o altă sancţiune disciplinară decât cea propusă de consiliu;
e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată şi persoana competentă să soluţioneze contestaţia, în condiţiile art. 61, după caz;
f) instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară;
g) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.
Actul administrativ prin care se dispune sancţionarea poliţistului se emite în termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare.
În cazul destituirii din poliţie, sancţiunea disciplinară intervine, de drept, de la data rămânerii definitive a actului administrativ de sancţionare, în condiţiile art. 61, şi se constată prin act administrativ emis de persoana care are competenţa să acorde grade profesionale, potrivit art. 15.
Pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, procedura disciplinară nu se suspendă, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, au fost sesizate organele de urmărire penală.
Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă, şefului unităţii ierarhic superioare.
Şeful unităţii ierarhic superioare prevăzut mai sus se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 20 de zile de la data înregistrării contestaţiei.
Decizia motivată se comunică poliţistului sancţionat disciplinar, în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.
Efectele sancţiunii disciplinare se suspendă până la emiterea deciziei motivate de soluţionare a contestaţiei.
În situaţia în care poliţistul sancţionat disciplinar nu depune contestaţie în termenul prevăzut mai sus, actul administrativ de sancţionare produce efecte de la data expirării acestui termen.
În cazul în care a fost depusă contestaţie, şeful care a aplicat sancţiunea disciplinară înaintează cu celeritate şefului unităţii ierarhic superioare dosarul cauzei şi un raport motivat cu privire la sancţiunea în cauză, precum şi la motivele propunerii de respingere/admitere a contestaţiei.
Prin decizie motivată, şeful unităţii ierarhic superioare poate dispune, după caz:
a) respingerea contestaţiei ca tardiv introdusă sau ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii aplicate;
b) admiterea contestaţiei şi aplicarea unei sancţiuni mai blânde decât cea aplicată prin actul administrativ contestat sau aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1, în situaţia în care apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi atins astfel;
c) admiterea contestaţiei şi anularea actului administrativ de sancţionare.
Decizia motivată trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor legale încălcate de poliţist;
c) analiza susţinerilor prezentate de poliţist în cuprinsul contestaţiei;
d) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară;
e) motivul admiterii sau respingerii contestaţiei poliţistului cu privire la sancţiunea aplicată.
Poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.
În situaţia în care sancţiunea a fost dispusă de ministrul afacerilor interne, măsura se contestă în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul administrativ prin care se aplică sancţiunea pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia şi poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ potrivit legii.
Consiliul se constituie şi funcţionează la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi al direcţiilor generale/direcţiilor din cadrul acestuia, la nivelul inspectoratelor generale, al celorlalte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor subordonate acestora.
Consiliul este un organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţişti şi a modului în care acestea au fost cercetate, constituit pentru a fi consultat de către persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2).
În situaţia în care persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) dispun sesizarea şi consultarea consiliului, dosarul cercetării prealabile se înaintează acestuia, prin grija structurii de resurse umane a unităţii.
Dezbaterile consiliului se consemnează în procese-verbale de şedinţă, iar concluziile şi propunerile se consemnează în încheiere.
Încheierea consiliului trebuie să cuprindă următoarele:
a) numărul şi data de înregistrare a raportului de cercetare prealabilă, cu rezoluţia persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) privind sesizarea şi consultarea consiliului;
b) numărul actului administrativ prin care s-a constituit consiliul, unitatea în care funcţionează şi componenţa acestuia, precum şi, după caz, modificările survenite în componenţă prin înlocuirea unor membri;
c) gradul profesional, numele, prenumele şi funcţia poliţistului a cărui faptă a fost cercetată şi unitatea din care face parte;
d) prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care a fost săvârşită;
e) date şi informaţii referitoare la procedura urmată;
f) evaluarea probelor administrate;
g) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz;
h) propunerea consiliului;
i) motivarea propunerii;
j) gradul profesional, numele, prenumele şi semnătura preşedintelui, ale celorlalţi membri ai consiliului, precum şi ale secretarului;
k) data întocmirii încheierii.
Consiliul poate propune:
a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenţei faptelor cercetate, nevinovăţiei poliţistului cercetat, împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
b) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1;
c) aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute la art. 58 alin. (1).
Concluziile consiliului cu privire la existenţa/inexistenţa abaterii disciplinare şi vinovăţia/nevinovăţia poliţistului cercetat sunt obligatorii pentru persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2), iar propunerea cu privire la sancţiunea disciplinară sau cu privire la aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 are caracter consultativ.
În cazul săvârşirii unor abateri disciplinare grave care aduc atingere imaginii şi credibilităţii instituţiei, precum şi profesiei de poliţist, cercetarea prealabilă şi consultarea consiliilor de disciplină se dispun şi se efectuează imediat după constatarea faptei.
În urma analizării cauzei în consiliu, persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) pot lua una dintre următoarele măsuri:
a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenţei faptelor cercetate, nevinovăţiei poliţistului cercetat, împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii, precum şi în situaţia încetării raporturilor de serviciu ale poliţistului cercetat;
b) restituirea motivată a dosarului aceluiaşi consiliu pentru completarea cercetării disciplinare;
c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancţiuni dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1).
La nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1), adică la nivelul direcţiilor generale/direcţiilor din cadrul acestuia, la nivelul inspectoratelor generale, al celorlalte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor subordonate acestora, se stabileşte, prin act administrativ al şefului, un colectiv de poliţişti, desemnaţi câte maximum 5 din fiecare specialitate existentă în cadrul acestora, definitivaţi în profesie, apreciaţi pentru integritatea morală, competenţă profesională şi credibilitate, denumit în continuare colectiv.
Membrii colectivului se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură dată.
Membrii colectivului participă la un program de pregătire privind procedura disciplinară, organizat prin grija structurilor de resurse umane.
Pentru constituirea consiliului, la nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1), prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) sunt nominalizaţi 3 membri, dintre poliţiştii care fac parte din colectiv, şi un secretar, din cadrul structurii de resurse umane.
Consiliul se numeşte pentru fiecare caz în parte şi are în componenţă 3 membri titulari, dintre care unul este desemnat preşedinte, şi un secretar. În cazuri obiective se poate dispune înlocuirea unuia sau a unor membri ai consiliului cu alţi membri din cadrul colectivului.
La desemnarea membrilor consiliului se urmăreşte ca unul dintre aceştia să aibă specialitatea poliţistului cercetat şi cel puţin unul dintre membri să fie licenţiat în drept. Cele două condiţii pot fi îndeplinite cumulativ de acelaşi membru.
Nu pot fi nominalizaţi membri ai consiliului poliţiştii care au calitatea de consilier juridic, aflaţi în situaţia de a aviza ulterior actul administrativ de sancţionare.
În cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, poliţistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă sau, după caz, membrii consiliului întocmesc un proces-verbal despre împrejurările constatate, în vederea sesizării organelor de urmărire penală competente, în condiţiile art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest caz, procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
În perioada cercetării disciplinare, poliţistul nu poate fi mutat, delegat, detaşat, împuternicit pe o funcţie de conducere şi nici nu poate fi trimis la misiuni internaţionale.
Prin excepţie, poliţistul cercetat poate fi mutat în situaţia în care, în urma reorganizării unităţii, funcţia ocupată de acesta nu se mai regăseşte în statul de organizare.
Mutarea poliţistului în condiţiile legii nu afectează procedura disciplinară declanşată faţă de acesta.
Poliţistul se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, după cum urmează:
a) 6 luni de la aplicare, pentru sancţiunea disciplinară prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. a);
b) un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. b) şi c), respectiv de la aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. d);
c) 7 ani de la data aplicării sancţiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. e).
Poliţistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unităţii, potrivit legislaţiei aplicabile personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne.
Poliţistul nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unităţii dacă acestea sunt consecinţa unei acţiuni desfăşurate în limitele legii.
Pentru cititorii si abonații LegisTm, punem la dispoziție:
Autor: Ionut NISTOR - consilier juridic
Cariera politistului part. 1 | Cariera politistului part. 2
Foto: Matt Popovich pe Unsplash
Daca ti-a placut acest articol si vrei sa fii la curent cu ultimele informatii legislative, urmareste-ne pe Facebook, selecteaza din meniul "Following/Urmareste" casuta "See first/Vezi mai intai".
Multumim!
Copyright © 2004-2022. Toate drepturile rezervate LEGIStm.
iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana
Continuând să utilizați site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a îmbunătăți navigarea site-ului, pentru a analiza utilizarea site-ului și a asista la eforturile noastre de marketing.
