Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
Facebook Twitter Google
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028

Limitarea numarului de animale

Inapoi
Home » Blog » Limitarea numarului de animale
Limitarea numarului de animale
05/11/2019

LIMITAREA NUMĂRULUI DE ANIMALE PRINTR-O HOTĂRÂRE DE CONSILIU LOCAL?

 

Considerații teoretice și trimiteri jurisprudențiale (pactică neunitară)

 

Articol realizat de Cabinetul de avocatura Musat & Partners

 

Prezentul articol a izvorât din practica conturată la nivel național a unităților administrativ-teritoriale care prin organele deliberative au impus limitări cetățenilor privind numărul de animale pe care le pot deține, impactul acestor hotărâri conducând la sesizarea în mod sistematic a instanțelor de judecată cu acțiuni în anularea actului administrativ, la ora actuală fiind în curs de derulare și o petiție prin care se solicită interzicerea autorităților să procedeze aprioric la limitarea numărului de animale fără a exista o justificare/motiv întemeiat circumscris necesității luării acestor măsuri de ordin restrictiv.

 

A priori, se poate observa că de nenumărate ori s-a adus în atenția publicului nemulțumirea cetățenilor față de limitările numerice dispuse privind animalele, aceștia reclamând încălcarea dreptului la proprietate și imputând consiliilor locale totodată, exercitarea atribuțiilor deliberative într-un mod abuziv, contrar ordinii constituționale  reprezentate de Principiul separației puterilor în stat.

 

Se impune cu necesitate a se preciza că practica judiciară abundă de hotărâri pronunțate în materia juxtapusă protecției animalelor și deși, după studierea legislației aferente s-ar putea aprecia că soluțiile susceptibile a fi pronunțate sunt previzibile, realitatea jurisprudențială existentă dovedește total contrariul, respectiv s-au conturat practici antagonice la nivelul instanțelor de judecată, justițiabilii fiind puși în situația absurdă în care acțiunile lor aidoma nu sunt tratate și soluționate în mod egalitar, unii având câștig de cauză și alții pierzând definitiv procesele, egalitatea în drepturi a cetățenilor rămânând un deziderat care nu poate fi îndeplinit dacă legislația este interpretată și aplicată într-o manieră kafkiană de către judecători.

 

Ab initio, organele deliberative - consiliile locale, la nivel național, au adoptat o practică devenită uzanță pe care au aplicat-o într-o manieră imperativă pe raza unităților administrativ-teritoriale unde își desfășoară activitatea și au hotărât să restricționeze cetățenilor exercitarea dreptului lor de proprietate asupra animalelor de companie, reglementând un număr maxim de animale care pot fi deținute, totul în baza unor criterii pur subiective, mai exact - a unor aprecieri discreționare emise de către consilierii locali. 

 

Plecând de la situația de facto, fac trimitere în primul rând la Ordinul nr. 31/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, act normativ prin care legiuitorul a exclus de plano posibilitatea oricărei restricții de tip numerice privind animalele deținute de către o persoană, prevăzând ad litteram în cadrul art. 4 următoarele:

 

Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare.”

 

Conform regulii de interpretare „lex dixit quam voluit” căruia dacă îi aplicăm și valențele interpretării teleologice, putem constata că rațiunea legiuitorului nu a fost niciodată de natură a restricționa accesul cetățenilor la un anumit număr de animale, astfel, este contrar ordinii constituționale ca prin intermediul unei H.C.L. să se limiteze numărul de animale dat fiind faptul că efectul prim, intrinsec, care se produce în cazul limitării adoptate de către organele deliberative este circumscris modificării unei legi prin intermediul unui act normativ cu putere inferioară.

 

Hotărârile adoptate de către organele deliberative nu au statut de lege sau de lege specială, ci reprezintă acte juridice cu caracter normativ denumite conform doctrinei secundum legem, iar consiliul local prin intermediul hotărârilor pe care le adoptă este abilitat și totodată, autorizat, să reglementeze din punct de vedere normativ - STRICT în limitele legii, fiindu-i interzis de plano să modifice sau să adauge la un text legal, puterea sa de reglementare fiind limitată de lege.

 

Prin urmare, analizând hotărârile consiliilor locale prin care se limitează numărul de animale deținute de către cetățeni în oglindă cu art. 4 din Ordinul nr. 31/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, se poate constata cu ușurință incidența unui raport juridic de tip antagonic, caz în care apare următoarea întrebarea legitimă:

 

Care act normativ se bucură de o putere superioară: o hotărâre de consiliu local sau o lege specială?

 

Potrivit principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, actele normative emise de către organele administrației publice locale, se situează pe ultima treaptă în ierarhia juridică a normelor având natura juridică potrivit doctrinei de secundum legem”, împrejurare care se traduce prin următorul silogism: NU SE POATE printr-un act normativ emis de către organele administrației publice locale, să se MODIFICE sau să se COMPLETEZE O NORMĂ CARE SE SITUEAZĂ PE UNA DINTRE TREPTELE SUPERIOARE ALE IERARHIEI.

 

În acest sens, având în vedere că Ordinul nr. 31/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, se situează pe o treaptă superioară în ierarhia normelor față de actele normative emise de către organele administrației publice locale, rezultă că prin hotărârile adoptate la nivel național de către consiliile locale prin care se limitează numărul de animale se modifică art. 4 din Ordin care prevede expressis verbis că numărul de animale nu este restricționat, încălcându-se astfel, în mod flagrant și abuziv, Principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

 

De asemenea, fac trimitere și la Decizia nr. 1463 din data de 11 aprilie 2017 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care „s-a hotărât că un act administrativ se verifică – din perspectiva legalitățiiprin raportare la actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, potrivit unei practici judecătorești consolidate, avându-se în vedere, desigur, principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative. Așadar, criteriul de verificare a legalității actului administrativ este legea, și nu opiniile auditorului sau ale autorității.”

 

În consens cu exigențele legale, art. 4 din Ordinul nr. 31/31.03.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, reprezentând o normă juridică de aplicabilitate a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, se situează în ierarhia normelor pe o poziție superioară față de actele normative emise de către organele administrației publice locale, astfel, prin aplicarea regulii de interpretare logice utilizând adagiul latin „per a contrario”, rezultă că ESTE INTERZIS SĂ SE MODIFICE ART. 4 PRIN H.C.L.!

 

Conchizând, organele deliberative care procedează la reglementarea numărului de animale pe care o persoană are dreptul să le dețină, legiferează într-un domeniu în care nu este prevăzută nici o restricție, modificând o lege printr-un act administrativ de putere inferioară și încălcând ordinea constituțională care în conformitate cu Principiul separației puterilor în stat: o lege poate fi modificată doar printr-o altă lege și NU printr-o HCL adoptată de către o autoritate publică locală.

 

Consiliul local când inițiază hotărâri în probleme de interes local, are dreptul să aprecieze măsurile pe care le ia, dar numai în condițiile legii, cu stricta aplicare și executare a legii și îi este categoric interzis în conformitate cu ordinea constituțională circumscrisă separației puterilor în stat să procedeze la adoptarea unor măsuri printr-o modalitate specifică de adăugare sau de încălcare a prevederilor legii, fiind o interferență în competențele reglementate în raport cu puterea legislativă.

 

Mai mult decât atât, nu numai că hotărârile consiliilor locale prin care se restricționează numărul de animale sunt adopte cu încălcarea Principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative și a ordinii constituționale circumscrise separației puterilor în stat, dar organul deliberativ hotărăște și într-un domeniu unde nu este competent.

 

Astfel, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 se prevede că „Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.”.

 

De legea lata, față de exprimarea clară și fără echivoc a textului legal supra prezentat, rezultă că libertatea organului deliberativ de a hotărî în toate problemele de interes local potrivit art. 36 alin. 1 prima teză din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, se oprește acolo unde începe teza a doua a aceluiași act normativ, respectiv când competențele de legiferare sunt redirecționate prin lege, în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

 

În acest sens, fac trimitere la art. 10 din Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor care reglementează într-o manieră caracterizată prin nemijlocire, autoritatea competentă în materia protecției animalelor, stabilind:

 

 

 

„(1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor.

(2) Condiţiile de deținere, adăpostire şi întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.”

 

Analizând textul art. 10 din Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, rezultă că pe de o parte, unică autoritate identificată cu atribuții în domeniul protecției animalelor este reprezentată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, iar pe de altă parte, în cuprinsul noțiunii utilizate în cadrul alin. (2) circumscrisă „condițiilor de deținere”, se situează în mod evident și orice tip de reglementare având ca obiect numărul animalelor deținute.

 

Dispozițiile legale expuse supra, antamează silogismul potrivit căruia în materia „condițiilor deținerii de animale”, deținere care se cristalizează inclusiv în jurul reglementărilor de natură limitativă sau restrictivă având ca obiect numărul de animale, singura autoritate competentă, autorizată potrivit legii să inițieze modificarea cadrului legislativ circumscris protecției animalelor, este reprezentată de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

 

Prin urmare, în condițiile în care art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, autorizează consiliile locale să hotărască în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale, prin limitarea numărului de câini pe calea HCL, autoritățile deliberative au hotărât într-un domeniu dat prin intermediul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 205/2004 în competența Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

 

Apreciez că în situația în care un consiliu local și-a arogat competențe care nu îi aparțineau și a intervenit în sfera de competențe a Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, singura soluție aptă a salvgarda drepturile cetățenilor și de a sancționa conduita nelegală însușită de către consiliu de a reglementa într-un domeniu de strictă specialitate, unde nu i-au fost conferite competențe este înlăturarea din circuitul civil a actului ilegal adoptat.

 

În altă ordine de idei, competențele consiliului local se impun a se realiza inclusiv prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public, conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia „tot ce nu este interzis este permis". Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina lor prin Constituție sau prin lege.

 

Reiterând principiul de drept public conform căruia orice autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, raportându-ne inclusiv și la rezultatul analizei sistematice, istorico-teleologică întreprinsă în raport cu toate dispozițiile legale care își găsesc aplicabilitatea în prezenta situație, NU EXISTĂ NICIUN ACT NORMATIV CARE SĂ CONFERE CONSILIULUI LOCAL ATRIBUTUL DE A STABILI CONDIȚIILE ÎN CARE ANIMALELE DOMESTICE SAU DE COMPANIE POT FI DEȚINUTE ORI NUMĂRUL ACESTORA.

 

Nu trebuie să ignorăm nici dreptul de proprietate pe care cetățenii îl dețin în raport cu animalele de companie, drept care este unul absolut, general și perpetuu, iar orice ingerință în sfera de exercitare a dreptului de proprietate de către titularul său trebuie să se realizez în conformitate cu legea și să se circumscrie criteriilor proporționalității și legitimității.

 

A fortiori, pe fondul asigurării dreptului la proprietate prin Constituția României, precum și prin Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la care statul nostru este parte, dreptul de proprietate și exercitarea acestuia mod liber este garantat, fiind incompatibil cu orice restricție/limitare arbitrară și neconformă legalității.

 

Astfel, potrivit art. 555 alin. (1) din Codul civil, cetățenii titulari a unui drept de proprietate asupra animalelor, au libertatea de a decide în mod liber modul de a poseda, a folosi și de a dispune de animalele deținute, orice ingerință fiind admisibilă:

 

 

Mai doresc să formulez scurte precizări și cu privire la dreptul justițiabililor la o jurisprudență unitară în scopul asigurării egalității în drepturi a cetățenilor potrivit art. 6 coroborat cu art. 8 prin raportare la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 

Așadar, deși dreptul la o practică unitară este tratat cu superficialitate de către instanțele de judecată naționale, acestea nerecunoscând dreptul care decurge din jurisprudența Uniunii Europene, invocând în contrapartidă faptul că doctrina nu este izvor de drept în sistemul de drept românesc, realitatea juridică europeană garantează și asigură dreptul la o practică unitară conturând astfel îndeplinirea unui deziderat: egalitatea în drepturi a cetățenilor.

 

Așadar, România a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate rânduri pentru ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA O JURISPRUDENȚĂ UNITARĂ,  statuându-se faptul că în lumina art. 14 din Convenție, „o discriminare constă în a trata, în mod diferit, cu excepția situației în care există o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații comparabile, aplicându-se un tratament diferit față de drepturile procesuale.” 

 

Păstrând linia argumentativă, având în vedere că judecătorul se supune dispozițiilor imperative ale art. 20 din Constituția României, judecătorul național este obligată să aplice cu prioritate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

 

Dincolo de toate dispozițiile legale aplicabile și de maniera în care acestea sunt interpretate sau aplicate la nivel național, nu putem ignora că prezentul articol a fost generat de efectele juridice pe care le produce la nivel practic o hotărâre de consiliu local prin care se limitează numărul de animale, respectiv un cetățean care deține un număr mai mare de animale față de cel prestabilit de către organul deliberativ este pus în situația în care este nevoit  să găsească o modalitate să respecte noua lege instituită, să decidă ce să facă cu animalele care depășesc numărul impus, să aleagă între animale și astfel, este obligat să le abandoneze în condiții de deplină siguranță.

 

În loc de concluzie, din nevoia resimțită de claritate și de transparență, înțelegem să prezentăm cu titlu de exemple jurisprudențiale o serie de soluții pronunțate în prezenta materie, tocmai pentru a vă oferii și un sistem de factură practic, în scopul de a vă întregii imaginea pe care prezentul articol a dorit să o creeze: 

 

 

„ […] Verificarea respectării legislaţiei relevante se realizează potrivit Legii nr. 205/2004 şi dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Ordinul nr. XXXXXXXXXXX de către echipe mixte de control formate din persoane împuternicite potrivit atribuţiilor de serviciu din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi din cadrul unităţilor aflate în subordinea acestora. Fiind acte normative de nivel superior care reglementeaza respectarea conditiilor de mediu la nivel national, in acord cu prevederile Constitutiei dreptul la un mediu sanatos, art. 35 din legea fundamentală, precum si in acord cu prevederile europene si internationale, in mod legal a retinut prima instanta de fond ca reglementarile consiliului l____ in aceste domenii depăşesc competentele autoritatii publice locale, fiind exceptate de la reglementare, potrivit art. 1 din Legea nr. 24/2000, actele normative de nivel superior stabilind conduita cetatenilor, autoritatile si institutiile ce au atributii de reglementare si control in acest domeniu, precum si sanctiunile aplicabile în cazul incalcarii normelor de conduita , fiind un domeniu de reglementare ce excede competentelor consiliului l____ [...]”;

 

 

„[…] În aplicarea Legii nr. 205/2004 a fost emis Ordinul comun nr.XXXXXXXXXXX al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care au fost aprobate normele metodologice şi care la art. 4 prevede expres că: numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică, nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea, la C apitolul III din aceste norme intitulat „Protecţia şi bunăstarea animalelor de companie" sunt detaliate şi reglementate diverse aspecte referitoare la deţinerea animalelor, făcându-se explicit trimitere la prevederile Legii nr. 60/2004 prin care s-a ratificat Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie. Verificarea respectării legislaţiei relevante se realizează potrivit Legii nr. 205/2004 şi dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Ordinul nr. XXXXXXXXXXX de către echipe mixte de control formate din persoane împuternicite potrivit atribuţiilor de serviciu din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi din cadrul unităţilor aflate în subordinea acestora. Singura atribuţie pe care o are C________ l____ în acest domeniu este aceea prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001, respectiv de a înfiinţa servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.[...]”;

 

 

„[...] Astfel, legiuitorul a înţeles sa reglementeze masurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viata si bunăstare ale animalelor cu si fara deţinător prin Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Aceasta lege stabileşte in mod expres, la art.8, faptul ca Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea naţionala in domeniul protecţiei animalelor si, deosebit de important, faptul ca „ condiţiile de deţinere , adăpostire si întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al Preşedintelui ANSVA”. Or, nu exista o reglementare emisa de respectiva instituţie care sa impună acordul scris al vecinilor pentru deţinerea animalelor de companie in apartamente. Prin faptul ca a avut iniţiativa legislativa si a hotărât intr-un domeniu care prin lege a fost dat in competenta unei alte autorităţi publice, paratul a încălcat si prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala. [...]

 

 

[...] Prin dispoziţiile atacate, autoritatea publică locală a reglementat un domeniu, al ordinii publice şi al siguranţei cetăţenilor, venind în contradicţie cu legislaţia privind protecţia animalelor, reglementată de Legea nr. 205/2004 care stabileşte condiţiile privind deţinerea, creşterea animalelor de companie, înregistrarea, vaccinarea, asigurarea hranei, a asistenţei medicale de specialitate, a condiţiilor de mişcare a animalului şi asigurarea adăpostului. Potrivit art. 10 din legea invocată, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor iar condiţiile de deţinere, adăpostire si întreţinere a animalelor se stabilesc exclusiv prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, prin adoptarea art. 11 pct. 7 din Anexa la HCL nr. 153/2009, autoritatea publică locală a încălcat art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, deoarece a avut iniţiativă şi a hotărât într-un domeniu care prin lege a fost dat în competenţa un ei autorităţi publice centrale - ANSVSA. [...]”;

 

 

[...] Potrivit art. 10 alin. 1 din această lege, (1) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor reprezintă autoritatea naţională în domeniul protecţiei animalelor. La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede expres: Condiţiile de deţinere, adăpostire şi întreţinere a animalelor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În aplicarea Legii nr. 205/2004 a fost emis Ordinul comun nr.XXXXXXXXXXX al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor prin care au fost aprobate normele metodologice şi care la art. 4 prevede expres că: numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică, nu este restricţionat, cu condiţia respectării normelor de sănătate, protecţie şi bunăstare a acestora, prevăzute de legislaţia în vigoare. Singura atribuţie pe care o are C l în acest domeniu este aceea prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 155/2001, respectiv de a înfiinţa servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Scopul reglementărilor adoptate prin H.C.L.în discuţie, respectiv protecţia cetăţenilor este unul legitim, însă acesta nu poate fi urmărit prin încălcarea actelor normative cu forţă juridică superioară şi cu nesocotirea competenţelor conferite expres prin lege altor autorităţi publice.”;

 

 

 „[...] prin hotărârea adoptată de Consiliul Local al comunei ___________ în data de 30.06.2017prin care s-a limitat numărul de animale nu s-a legiferat în domeniul protecției animalelor și nu au fost reglementate condiții de deținere, adăpostire și întreținere a animalelor [...]”.

 

 

„[...] În consecinţă, Curtea constată că actele normative menţionate reglementează raporturi juridice diferite, şi anume: Legea nr. 205/2004 reglementează protecţia animalelor, adică raportul dintre proprietarul animalului şi animalul deţinut (impunându-i obligaţii de asigurare a hranei, sănătăţii şi bunăstării animalului,în sensul Convenţiei ratificare de România în domeniu), iar hotărâre Consiliului L____ al M___________ Timişoara reglementează raportul dintre proprietarul animalului dintr-un _________________________ membrilor asociaţiei de proprietari din blocul/condominiu în care este deţinut animalul, respectiv de către proprietarul său, aceste din urmă reglementări (HCL) având ca finalitate asigurarea unei convieţuiri normale în comun, respectiv a condiţiilor de linişte, sănătate şi igienă pentru persoanele care locuiesc în acel _________________________________ În contextul celor de mai sus, Curtea nu poate reţine susţinerile recurentei, potrivit cărora reglementările din hotărârile Consiliului L____ al M___________ Timişoara ar contraveni reglementării cuprinse în Legea nr. 205/2004 şi că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 101 alin. 2 din Legea nr. 205/2004, întrucât prin Ordinul preşedintelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru siguranţa Alimentelor se pot aproba numai norme vizând bunăstarea animalelor, nu şi norme vizând protejarea altor persoane de efectele deţinerii unui animal într-un condominiu în care locuiesc mai multe persoane în apartamente învecinate. [...]”;

 

 

„[...] Curtea reţine, astfel cum s-a arătat anterior, că legea arogă competenţe în acest domeniu unui organism central respectiv Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi p_____ Siguranţa Alimentelor, care potrivit art.26, alături de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin organele abilitate, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor, monitorizează aplicarea prezentei legi. Totodată se prevede că „pentru îndeplinirea prevederilor prezentei legi, persoanele împuternicite, potrivit atribuţiilor de serviciu, din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi p_____ Siguranţa Alimentelor şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor au acces în clădiri, adăposturi şi alte locuri unde sunt ţinute animalele, precum şi dreptul de a solicita orice informaţie şi documente necesare controlului şi de a preleva probe p_____ cercetări şi analize de laborator [...]”.

 

Autor: 

 

Foto: BRUNO CERVERA - Unsplash

 

Informatii suplimentare:

Legislatie: iLegis sau Facebook LegisTM

Consultanta juridica de specialitate: Cabinet de avocatura Musat&Partners sau Facebook MusatPartners 

iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana

CERE OFERTA NOASTRA!
Copyright © 2020. Toate drepturile rezervate LEGIS TM. Web design by Royalty