Mini-îndrumar privind punerea în aplicare a măsurilor dispuse în decizii de către Curtea de Conturi a României - Partea a V-a

Repere în configurarea condițiilor răspunderii patrimoniale: fapta ilicită și calitatea de salariat

Dupa finalizarea controlului Curții de Conturi, stabilirea întinderii prejudiciului actualizat și acționarea, pe cale amiabilă sau/și judiciară, în direcția recuperării acestuia, devin obligații ferme ale entității verificate, potrivit prevederilor art. 33 alin.(3) din legea nr. 94/1992 privind "organizarea și funcționarea Curții de Conturi".

Un prim pas în atingerea acestui deziderat îl constituie activitatea înfăptuită de comisia internă de cercetare patrimonială din cadrul entității verificate de Curtea de Conturi, întrucat prin activitatea acesteia se pun bazele pârghiilor necesare aducerii la îndeplinire a măsurilor de remediere a abaterilor și de recuperare a prejudiciilor constatate în deciziile Curții de Conturi, restabilirii echilibrului patrimonial al entității și prevenirii producerii unor abateri și pagube similare viitoare.

În sensul arătat, luând ca punct de plecare "persoanele cu atribuții în domeniul abaterii de la legalitate și regularitate constatate de Curtea de Conturi" nominalizate în decizia de măsuri a organului de control, pot fi identificate, prin activitatea de cercetare patrimonială internă, "persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului", în măsura confirmării pentru fiecare persoană și a întrunirii cumulative a condițiilor de angajare a răspunderii lor patrimoniale, consacrate de art. 254 alin.(1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările ulterioare: fapta ilicită, calitatea de salariat, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.

Art.254 alin. (1) din Codul Muncii:

„(1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.”

Având în vedere că, spre deosebire de alte tipuri de cercetări/ răspunderi interne, procedura cercetării /răspunderii patrimoniale este foarte sumar și chiar insuficient, am putea spune, reglementată în legislație (pentru salariați și personal contractual în Codul Muncii în art. 254 - art. 255; pentru gestionari și în Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și raspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autorităților sau instituțiilor publice; pentru funcționari publici ( răspunderea administrativ-patrimonială) în OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, ș.a.m.d), deși implicațiile acesteia pot fi semnificative atât pentru personal, cât și pentru angajatori – entitățile verificate de Curtea de Conturi, în articolul de față și următoarele, ne propunem să furnizăm câteva repere minimale care să ghideze derularea activității de cercetare patrimonială a salariaților.

De la început, se cuvine precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin.(1) Codul Muncii, anterior citat, răspunderea patrimonială a salariatului, parte a unui raport juridic de muncă, izvorăște din contractul individual de muncă (cim), are caracter de reparare a pagubei cauzate și se întemeiază pe "normele și principiile răspunderii civile contractuale", fiind practic o varietate particularizată a celei din urmă.

Întrucât răspunderea patrimonială a salariatului își găseste izvorul în cim, primul reper pe care comisia internă de cercetare patrimonială, e datoare să-l urmărească este ca fapta ilicită să fie produsă pe fondul și în cadrul executării contractului său individual de muncă încheiat cu angajatorul.

Este astfel de la sine înțeles că, în cazul altor tipuri de contracte decât cel individual de muncă, cum ar fi contractul civil, etc, răspunderea patrimonială nu-și găsește aplicabilitatea, neputând fi antrenată.

Pe același considerent, un alt reper important în activitatea de cercetare internă patrimonială, îl reprezintă verificarea și confirmarea existenței calității de salariat la angajatorul păgubit patrimonial, a persoanei cercetate intern.

Existența raportului juridic de muncă dintre salariatul cercetat patrimonial și angajatorul păgubit , respectiv a statutului de salariat, ca parte a unui contract individual de muncă cu orice durată (determinată/nedeterminată) și cu orice program de lucru(integral/parțial), este esențial să se regasească la momentul producerii pagubei/prejudiciului în patrimoniul angajatorului.

Astfel, dacă paguba patrimonială a fost cauzată prin fapta unei persoane care, la data săvârșirii acelei fapte, se afla în raport juridic de muncă cu angajatorul prejudiciat, însă ulterior , contractul său individual de muncă cu acel angajator, a încetat, atunci, sub acest aspect, fostul salariat va răspunde patrimonial în scop reparator, chiar dacă paguba produsă este depistată după încetarea calității sale de salariat la angajatorul păgubit .

În privința faptei ilicite, ca și condiție de antrenare a răspunderii patrimoniale a salariatului, din economia textului de lege al art. 254 Codul Muncii, se înțelege că aceasta poate fi reprezentată de o acțiune sau de o omisiune în exercitarea propriu-zisă a atribuțiilor sale de serviciu ori legată de sarcinile și/sau atribuțiile sale de serviciu din lege, din fișa postului, din deciziile, dispozițiile angajatorului, pe care salariatul cercetat le luase la cunoștință.

De aceea, în ipoteza excepțională a absenței fișei postului, doctrina și practica judiciară apreciază că această împrejurare nu este susceptibilă să genereze automat scutirea de răspundere patrimonială a salariatului titular al postului lipsit de fișă de post, în măsura în care obligațiile de serviciu neîndeplinite sau, după caz, îndeplinite necorespunzător, se regăseau în acte normative și/sau în decizii, dispoziții emise de angajator și luate la cunoștință de către salariatul respectiv.

Tot astfel, dacă fapta generatoare de prejudiciu a salariatului a fost produsă în timpul programului de lucru de la angajatorul păgubit, dar este independentă de atribuțiile sau sarcinile de serviciu proprii salariatului, în practica judiciară se apreciază că în această situație, răspunderea patrimonială a salariatului respectiv nu poate fi angajată, fapta savărșită de acesta neavând caracter ilicit din perspectiva obligațiilor sale de serviciu pe care le luase la cunoștință.

Salariatul aflat în situația de mai sus, poate răspunde, însă în temeiul altor tipuri de răspundere decât cea patrimonială.

Pe această cale, semnalăm că activitatea comisiei interne de cercetare patrimonială este deosebit de importantă și relevantă, în planul identificării și configurării punctuale, cu argumente concrete, explicite și pertinente, în fapt și în drept, a fiecărui element, cât și a întrunirii cumulative a acestora, apte să atragă, conform art. 254 Codul Muncii, răspunderea patrimonială a salariaților. Concluziile comisiei interne construiesc temelia viitoarelor demersuri amiabile - Nota de constatare și evaluare a pagubei conform art. 254 alin.(3) și (4) Codul Muncii și/sau, după caz, judiciare - acțiunea în instanță de angajare a răspunderii patrimoniale, prin care entitatea verificată de Curtea de Conturi , intenționează să recupereze prejudiciul de la persoanele responsabile de cauzarea lui.

Art. 254 alin.(3) și (4) Codul Muncii:

”(3) În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.”

De aceea, atenționăm că practica unor comisii interne de cercetare patrimonială din cadrul entităților verificate de Curtea de Conturi, de a se eschiva de la identificarea , individualizarea și descrierea în concret a conținutului faptelor ilicite ale salariaților cercetati patrimonial, prin prisma și în corelare cu atribuțiile acestora de serviciu aduse la cunoștință, mulțumindu-se doar să copieze sau să reproducă ad-literam constatările și concluziile generice ale Curții de Conturi din Rapoartele și/sau Deciziile de control, nu este agreată de instanțele judecătorești, iar în opinia noastră, nu reprezintă nici activitate de cercetare patrimonială veritabilă.

În sensul arătat, se apreciază că ”instanța nu este un simplu receptor al unui Raport întocmit de Curtea de Conturi, care analizează anumite aspecte ale cheltuirii banilor din fonduri publice (..)”, precum și că „Daca s-ar fi considerat vreun moment că Rapoartele Curții de Conturi sunt documente ale căror concluzii trebuie însușiite ca atare de orice instanță de judecată, le-ar fi fost atribuit prin lege, un caracter executoriu, nemaifiind necesară adresarea unei cereri (..) instanței, ci dispunându-se doar punerea lor efectiva în aplicare (..)” (Curtea de Apel București, Secția a VII-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, Decizia civilă nr. 928/23.02.2016).

Vezi toata seria M.I. Aplicarea Masurilor Curtii de Conturi

Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4 | Partea 6 | Partea 7

Autor: Cecilia IONESCU - Jurist

Imagine: Unsplash

Daca ti-a placut acest articol si vrei sa fii la curent cu ultimele informatii legislative, urmareste-ne pe Facebook, selecteaza din meniul "Following/Urmareste" casuta "See first/Vezi mai intai".

Multumim!

Copyright © 2004-2022. Toate drepturile rezervate LEGIStm.