În urma controlului Curții de Conturi, stabilirea întinderii prejudiciului actualizat și acționarea în direcția recuperării acestuia, devin obligații ferme ale entității verificate, potrivit prevederilor art. 33 alin.(3) din Legea nr. 94/1992 privind ”organizarea și funcționarea Curții de Conturi”.
Art. 33 alin.(3) din Legea nr. 94/1992 statuează că : ”In situatiile in care se constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunica conducerii entitatii publice auditate aceasta stare de fapt. Stabilirea intinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin obligatie a conducerii entitatii auditate.”
Din perspectiva legislației specifice Curții de Conturi – punctul 5 din Regulamentul din 29.05.2014, aprobat prin Hotararea nr. 155/2014 a Plenului Curtii de Conturi – noțiunea de prejudiciu semnifică ”pierderea provocată patrimoniului public sau privat al statului, al unei unități administrativ-teritoriale sau al unei entități publice a acestora. Prejudiciul trebuie să fie recuperat integral prin acoperirea pierderii, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere.”
De aceea, cand entitatea publică auditată de Curtea de Conturi înțelege să și conteste, pe calea deschisă de lege, abaterea identificată și măsura de remediere dispusă în decizia Curții de Conturi, practic, entitatea dă eficiență dreptului său de a pune sub semnul întrebării, existența prejudiciului a cărui reparare i-a fost pusă în sarcină. Însă implementarea, parțială sau totală, a măsurii de reparare a prejudiciului, se realizează abia prin acoperirea parțială sau totală a pagubei actualizate de la persoanele răspunzătoare, în condițiile atragerii răspunderii patrimoniale.
În sensul arătat, dincolo de cerința calității de salariat la angajatorul păgubit și de cea a faptei ilicite (tratate în articole precedente) pot fi identificate, prin activitatea de cercetare patrimonială internă și celelalte condiții de angajare a răspunderii patrimoniale, consacrate de art.254 alin.(1) din Legea 53/2003 – Codul Muncii, respectiv prejudiciul material, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.
Art.254 alin. (1) din Codul Muncii: - „(1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.”
Din perspectiva Codului Civil – Legea 287/2009, art. 1531, prejudiciul desemnează acea modificare a patrimoniului cauzată de fapta ilicită a salariatului, care constă fie într-o diminuare a activului, fie într-o creștere a pasivului patrimonial al angajatorului. Valoarea prejudiciului cuprinde atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat.
Art. 1531 din Noul Cod Civil – „Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutarii. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.„
Pentru a putea fi antrenată răspunderea patrimonială a salariatului răspunzator în acoperirea pagubei, exigențele legale impun anumite condiționări prejudiciului, respectiv:
1. Prejudiciul să fie REAL în sensul că răspunderea persoanei care l-a cauzat, acoperă doar valorile efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului. Nu se răspunde pentru valorile calificate doar scriptic ca reprezentând pierdere, respectiv pentru valorile ce ar fi putut fi pierdute.
2. Prejudiciul să fie CERT atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul posibilității de evaluare în sensul că existența prejudiciului trebuie să fie neîndoielnică, să fie înscrisă în evidențele patrimoniale ale angajatorului păgubit și totodată să îi poată fi stabilită întinderea.
Din acest punct de vedere, reiterăm recomandarea exprimată într-un articol anterior cu privire la contestarea de către entitatea auditată de Curtea de Conturi , a deciziei organului de control, în paralel cu acționarea in judecată a salariaților săi răspunzători de producerea prejudiciului identificat de Curtea de Conturi, semnalând imperativul solicitării suspendării judecării litigiilor cu salariații proprii, până la lămurirea prin hotărâre definitivă a existenței certe a prejudiciului în litigiul cu organul de control.
În ipoteza contrară, a nesolicitării suspendării, atenționăm că prejudiciul pentru care se cere antrenarea răspunderii patrimoniale a salariaților, nu îndeplineste condiția certitudinii, din moment ce existența sa este pusă la îndoială în litigiul cu Curtea de Conturi.
3. Prejudiciul să fie ACTUAL și DIRECT în sensul că prejudiciul trebuie să fie deja existent și să fie cauzat în mod nemijlocit angajatorului păgubit, iar nu unui terț.
4. Prejudiciul să fie MATERIAL în sensul că răspunderea patrimonială a salariatului este limitată exclusiv la pagubele materiale cauzate patrimoniului angajatorului.
Din interpretarea ”în litera legii” a dispoziției cuprinse în art. 254 Codul Muncii privind ” Salariaţii răspund patrimonial, (..), pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor”, reiese, cu evidență, că angajatorul păgubit nu este legitimat să pretindă de la salariat, compensarea banească a prejudiciului moral care i-ar fi fost provocat.
5. Prejudiciul SĂ NU FI FOST REPARAT în sensul că la data la care se solicită repararea pagubei, prejudiciul să nu fi fost îndestulat pe alte căi.
În practică, o îndestulare a pagubei pe alte căi decât de la salariatul răspunzător, se poate produce în ipoteza în care angajatorul păgubit încasează despăgubiri de la societatea de asigurări cu care avea încheiat un un contract de asigurare a bunului avariat de salariatul său.
Partea 1 | Partea 2 | Partea 3 | Partea 4 | Partea 5 | Partea 6 | Partea 7
Autor: Cecilia IONESCU - Jurist
Imagine: Unsplash
Daca ti-a placut acest articol si vrei sa fii la curent cu ultimele informatii legislative, urmareste-ne pe Facebook, selecteaza din meniul "Following/Urmareste" casuta "See first/Vezi mai intai".
Multumim!
Copyright © 2004-2022. Toate drepturile rezervate LEGIStm.
iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana