Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
Facebook Twitter Google
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028

Medic cu competente limitate

Inapoi
Home » Blog » Medic cu competente limitate
Medic cu competente limitate
28/10/2019

CÂT DE LIMITAT ESTE MEDICUL CU COMPETENȚE LIMITATE

 

-CLARIFICĂRI SEMANTICE ALE SINTAGMEI ”MEDIC CU COMPETENȚE LIMITATE” DIN PERSPECTIVA LEGII NR. 95/2006 ȘI ORDONANȚEI  GUVERNULUI NR.18/2009-

 

Articol realizat de Cabinetul de avocatura Musat & Partners

 

1. JUSTIFICAREA TEMEI. IDENTIFICAREA UNUI PREZUMTIV CONFLICT NORMATIV. RECUNOAȘTEREA TEXTELOR NORMATIVE INCIDENTE SINTAGMEI ”MEDIC CU COMPETENȚE LIMITATE” SAU CE SĂ FACI, CÂND NU ȘTII CE SĂ FACI? 

 

Orice demers analitic despre limite, se poate sfârși fie într-o efuziune a reevaluării normelor și evident a redescoperirii unei libertăți autoimpuse, fie într-o agonizantă vale a plângerii, descoperi, finalmente, noblețea a ceea ce înseamnă să fii cu adevărat ”hotărât” în sensul terminologiei filosofului Constantin Noica, deci a exista între niște hotare, limite adecvat determinate. 

 

Cu atât mai mult, când încerci să determini limitele juridice ale ”medicului cu competențe limitate”, se impune a fi cartezian declarat, atent la detalii terminologice și semantice, într-un context normativ care utilizează sintagma fără a oferi, in terminis, o definiție fără echivoc, astfel încât prezentul periplu de cercetare este justificat de nevoia stringentă a unui răspuns la două interogații aparent prea terestre pentru un sol hermeneutic al cercetării, dar cu implicații majore în practica dreptului din sfera medicală:  

 

  1. În ce măsură un medic rezident, care și-a încheiat rezidențiatul, dar nu a promovat examenul de dobândire a titlului de medic specialist poate să fie încadrat ca ”medic cu competențe limitate”, în spitalele publice sau doar în cabinetele medicale private, având în vedere că are un contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată cu un spital public? 
  2. Este justificată juridic suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 52 alin.1 lit.e) Codul Muncii, a medicului rezident care nu a promovat examenul de dobândire a titlului de medic specialist? 

 

2.ARGUMENTUL INTERPRETĂRII SISTEMATICE ȘI TELEOLOGICE A ART. 386 ALIN.1. IND.3 DIN LEGEA NR. 95/2006. APLICABILITATEA ART. 22 DIN O.G. NR. 18/2009. CONFUZII SEMANTICE JURIDICE ALE APLICABILITĂȚII ART. 386 ALIN.1 IND.3 DIN LEGEA NR. 95/2006

 

Prima facie, trebuie subliniat faptul că prevederile art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006, dispun, în mod revelator pentru soluționarea prezumtivului conflict, în sensul în care ”Medicii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 64 lit. d) şi care nu au dobândit un titlu de medic specialist în una din specialităţile medicale, clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, exercită profesia cu competenţe limitate, sub îndrumarea şi supravegherea unui medic de medicină generală cu drept de liberă practică, respectiv a unui medic specialist cu drept de liberă practică, cu respectarea prevederilor art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare.”

 

Pe de altă parte, art. 23 din Ordonanța Guvernlui nr. 18/2009, anulează, în aparență, dar nu în esență, efectele art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006, în sensul în care ”absolvenţii facultăţilor de medicină care au finalizat pregătirea în rezidenţiat, dar nu au promovat examenul de specialitate pot fi încadraţi cu contract individual de muncă în cabinete medicale individuale, sub îndrumarea unui medic cu drept de liberă practică, beneficiind de încadrarea pe funcţia de medic şi de salarizarea corespunzătoare ultimului an de rezidenţiat, în funcţie de specialitatea în care au fost confirmaţi medici rezidenţi.”

 

Suntem în prezența unui conflict normativ sau interpretarea sistematică și teleologică a textelor normative poate desluși misterul hermeneutic, fără a strivi ”corola de minuni a lumii”? 

 

In concreto, trebuie să recunoaștem că soluția aparentului conflict este determinată de calificarea art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006 ca normă de trimitere exclusivă la prevederile art. 22 din O.G. nr. 18/2009, motiv pentru care sintagma juridică ”medic cu competențe limitate” vizează nu doar medicul ”neconfirmat ca rezident”, potrivit art. 22 alin.1 ind.1 din O.G. nr. 18/2009, ci și medicul rezident care nu a promovat examenul pentru dobândirea titlului de medic specialist, întrucât dacă nu ar fi acceptată analogia statuată de legea cadru, s-ar institui anarhia absurdului. 

 

Se impune a fi subliniat, în acest context, prăpastia inechității sociale, în sensul în care un medic ”neconfirmat ca rezident” are posibilitatea legală să-și exercite profesia, cu competențe limitate, în spitalele publice, dar și în cabinetele medicale private, iar un medic care a încheiat un rezidențiat de 5 ani într-un centru universitar, dar care nu a promovat, din varii motive, examenul de specialitate este obligat să-și desfășoare activitatea, numai în cabinete private, ceea ce este indamisibil! 

 

Dincolo de specificitatea textului normativ precitat, ca normă de trimitere, se impune a fi subliniat faptul că art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006 face referire expressis verbis la medicii care nu au dobândit un titlu de medic specialist, nu la medicii neconfirmați ca rezidenți, astfel încât în linia logicii formale, suntem obligați să admitem că medicii care nu au dobândit titlul de medic specialist sunt asimilați medicilor cu competențe limitate, aidoma medicilor neconfirmați ca rezidenți, cu dreptul de a-și exercita profesia în spitalele publice, dar și în cabinetele medicale private. 

 

Din această perspectivă, apreciem că viziunea legislatorului este holistică, nicidecum fragmentară și discriminatorie, astfel încât art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006, încadrează medicul care nu a obținut titlul de medic specialist, în sfera ”medicului cu competențe limitate”, iar referirea la art. 22 din O.G. nr. 18/2009 este mărginită de aspecte procedural, nu și de aspecte de drept substanțial, nefiind restricționat accesul la definirea sintagmei ”medic cu competențe limitate”.

 

Mai mult, distinct de interpretarea sistematică a art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006, interpretarea teleologică anulează orice confuzie de semantică juridică și anulează efectul de ghilotină al discriminării, întrucât nu poate fi validat punctul de vedere, potrivit căreia, ad absurdum, un medic neconfirmat ca rezident poate profesa și în sectorul public, dar și în cel privat, iar un medic care și-a încheiat rezidențiatul, după 5 ani de pregătire, nepromovând examenul de specialitate, să fie obligat să lucreze doar în sectorul privat, în condițiile în care acest medic are un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată cu spitalul public, iar ope legis, se poate prezenta la examenul de specialitate, în 5 ani, de la încheierea rezidențiatului. 

 

3.ARGUMENTUL INTERPRETĂRII GRAMATICALE ȘI TELEOLOGICE A ART. 23 DIN O.G. NR. 18/2009. INEXISTENȚA ADVERBULUI RESTRICTIV ȘI EXCLUSIV ”NUMAI” DIN STRUCTURA TEXTULUI NORMATIV. CARACTERUL SUPLETIV AL NORMEI JURIDICE. 

 

Păstrând linia argumentativă, art. 23 din O.G. nr. 18/2009, TREBUIE INTERPRETAT CA UN TEXT NORMATIV CU ROL FILANTROPIC,  izvorât din inima de Bun Samaritean a legislatorului român, și NU CA O NORMĂ JURIDICĂ CU ROL EMINAMENTE SANCȚIONATOR, întrucât textul prevede că medicii care nu au promovat ”examenul de specialitate POT FI ÎNCADRAȚI CU CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ ÎN CABINETE MEDICALE INDIVIDUALE”, nefiind inserată în structura gramaticală a textului normativ, adverbul restrictiv sau exclusiv ”numai” în cabinete medicale individuale, motiv pentru care formularea art. 23 din O.G. nr. 18/2009 nu alterează interpretarea legitimă a art. 386 alin.1 ind.3 și mai ales a efectelor sale, în sensul în care nu anulează analogia impusă ope legis asupra medicului cu competențe limitate. 

 

Astfel, interpretarea pernicioasă a art. 23 din O.G. nr. 18/2009, încalcă drepturile și interesele legitime ale medicului rezident care nu a promovat examenul de specialitate, întrucât textul normativ NU REPREZINTĂ O SANCȚIUNE PENTRU MEDIC, cu rol de excludere din spitalul la care este încadrat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și să îl exileze ”numai” în cabinete medicale individuale, întrucât nu acesta este sensul teleologic al art. 23 din O.G. nr. 18/2009, ci textul trebuie interpretat ca având un rol integrator față de sistemul medical, cu rol aternativ pentru medicul vizat, având în vedere formularea supletivă ”pot fi încadrați”.

 

4.ARGUMENTUL NELEGALITĂȚII SUSPENDĂRII CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ.  INAPLICABILITATEA ART. 52 ALIN.1 LIT.E DIN CODUL MUNCII.  INEXISTENȚA CARACTERULUI OBLIGATORIU AL ADRESEI MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII. 

 

Din perspectiva suspendării contractului individual de muncă, medicul rezident, care și-a încheiat rezidențiatul, deși are drept de liberă practică, dar nu a promovat examenul de dobândire a titlului de medic specialist, va primi cu efect de ghilotină, suspendarea contractului individual de muncă, în momentul notificării unității spitalicești cu privire la nepromovarea examenului de specialitate. Este legală o asemenea soluție juridică? 

 

În deplină conformitate cu prevederile art. 52 alin.1 lit.e) din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe perioada suspendării de către autoritățile competente a avizelor, autorizațiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor. Este aplicabil un asemenea text normativ ipotezei juridice deduse judecății (fiecăruia dintre noi)? 

 

În acest context, susținem nelegalitatea suspendării contractului individual de muncă, întrucât medicul care nu a promovat examenul de specialitate nu a fost suspendat de către autoritățile competente, având drept de liberă practică, deci drept  de a profesa ca medic cu competențe limitate, nefiind suspendat vreun aviz sau atestat necesar exercitării profesiei de medic, cu atât mai mult cu cât inițiativa de suspendare a contractului individual de muncă îi este recunoscută angajatorului (spitalul public) în contextul unei norme supletive, nu imperative (art. 52 alin.1 din Codul Muncii: ”contractul individual de muncă poate fi suspendat...”)

 

Păstrând linia argumentării, cutuma în materia suspendării contractelor individuale de muncă ale medicilor este promovată de reprezentanții Ministerului Sănătății, care emit, la cererea angajatorului, adrese de îndrumare prin care se acreditează teza eronată a suspendării contractelor individuale, însă această adresă nu are caracter obligatoriu, ci caracter consultativ, astfel încât suspendarea nelegală a contractului individual de muncă reprezintă manifestarea exclusivă de voință a angajatorului, însă față de ipoteza aflată în cercetare, prevederile art. 52 alin.1 lit.e) CODUL MUNCII ESTE INAPLICABIL, ÎNTRUCÂT ESTE INEXISTENTĂ ÎNSĂȘI IPOTEZA LEGALĂ, RESPECTIV ”pe durata suspendării de către autoritățile competente a avizelor, autorizațiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.”

 

5. OBSERVAȚII CONCLUSIVE. CONTURAREA UNOR RĂSPUNSURI. 

 

Cheia hermeneutică cu care deschidem sensurile interogațiilor prezentate în preambulul prezentului articol se regăsește în interpretatea gramaticală, sistematică și teleologică a art. 386 alin.1 ind.3 din Legea nr. 95/2006, în strânsă conexitate cu dispozițiile art. 23 din O.G. NR. 18/2009, întrucât cele două texte normative nu se află în conflict, ci sensurile lor se juxtapun într-o viziune holistică a legislatorului român, cu efect integrator pentru medicul român. 

 

În acest sens, art. 23 din O.G. NR. 18/2009 nu este opozabil art. 386 alin.1 ind.3, ci trebuie interpretat ca un text normativ cu rol ”filantropic”, și nu ca o normă juridică cu rol eminamente sancționator, întrucât textul prevede că medicii care nu au promovat ”examenul de specialitate POT FI ÎNCADRAȚI CU CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ ÎN CABINETE MEDICALE INDIVIDUALE”, nefiind inserată în structura gramaticală a textului normativ, adverbul restrictiv ”numai” în cabinete medicale individuale, motiv pentru care suspendarea contractului individual de muncă reprezintă o soluție vădit netemeinică și nelegală, față de inaplicabilitatea, în acest context, a prevederilor art. 52 alin.1 lit.e) din Codul Muncii

 

Autor: 

 

Foto: Daniel Frank - Pexels

 

Informatii suplimentare:

Legislatie: iLegis sau Facebook LegisTM

Consultanta juridica de specialitate: Cabinet de avocatura Musat&Partners sau Facebook MusatPartners 

iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana

CERE OFERTA NOASTRA!
Copyright © 2020. Toate drepturile rezervate LEGIS TM. Web design by Royalty