Răspunderea penală a medicului

Termenul „malpraxis” derivă din cuvântul latin „malus”, care înseamnă rău, și din cuvântul grec „praxis”, care înseamnă practică. Așadar malpraxis înseamnă practică rea sau practică inadecvată.

Prin „malpraxis”, potrivit DEX, înțelegem „tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice”.

Dacă la început noțiunea de „malpraxis” a fost folosită numai în domeniul medical cu referire specială la activitatea profesională, observăm că, în prezent, ea s-a extins și către alte profesii „nemedicale”, cum ar fi cele de avocat, notar public, auditor etc.

Art. 653 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare definește malpraxisul ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

Eroarea medicală este o greșeală specifică, pusă în legătură cu actele medicale şi care nu poate fi comisă decât de medic sau de personalul medical.

Răspunderea civilă reglementată prin Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune, conform legii.

Art. 310 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare specifică clar că (...) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Obligaţia medicului este aceea de a acorda îngrijiri conştiincioase şi atente sau cu toată diligenţa, la nivelul cunoaşterii ştiinţifice actuale. O apreciere corectă a situaţiilor de malpraxis impune ca nivelul îngrijirilor să fie corelate cu datele ştiinţifice din momentul aplicării manoperelor sau manevrelor medicale şi în concordanţă cu patologia prezentată de pacient.

În cazul invocării nerespectării obligaţiilor de prudenţă şi de diligenţă, persoana prejudiciată va trebui să dovedească existenţa culpei medicului care l-a tratat. Întrucât culpa medicului are specificitate, în susţinerea probei culpei va trebui învinsă natura confidenţială a relaţiei medic-pacient.

Desfăşurarea activităţii medicale implică respectarea cu rigurozitate, de către medici, a unor norme deontologice şi juridice. Normele de deontologie medicală sunt prevăzute în Codul de deontologie medicală, care enunţă că sănătatea omului reprezintă ţelul suprem al actului medical, obligaţia medicului constând în apărarea sănătăţii fizice şi mentale a omului, în uşurarea suferinţelor, în respectarea vieţii şi demnităţii persoanei umane, fără discriminări în funcţie de vârstă, sex, rasă, etnie, religie, naţionalitate, condiţie socială, ideologie politică sau din orice alt motiv, în timp de pace, precum şi în timp de război.

În cazul în care conduita culpabilă a medicului are ca finalitate producerea unui prejudiciu pacientului, atunci intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis.

Medicul răspunde penal ori de câte ori săvârșește o faptă ilicită prevăzută de legea penală română, cu excepția situațiilor în care este incidentă vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Răspunderea penală a medicului prevăzută de Codul Penal este o instituție fundamentală a dreptului penal (alături de infracțiune și pedeapsă) și implică obligația unei persoane de a răspunde în fața organelor de urmărire penală și apoi în fața instanței de judecată pentru fapta prevăzută de legea penală pe care a săvârșit-o, obligația de a suporta măsurile de constrângere penală prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii și obligația de a executa pedeapsa aplicată.

Personalul medical în general, medicul în special, poate fi potențial subiect activ al unor fapte prevăzute de Codul Penal, cum ar fi:

1. omorul (art. 188 C.pen.),
2. uciderea la cererea victimei (art. 190 C.pen.),
3. uciderea din culpă (art. 192 C.pen.),
4. loviri sau alte violențe (art. 193 C.pen.),
5. vătămarea corporală (art. 194 C.pen.),
6. vătămarea corporală din culpă (art. 196 C.pen.),
7. luarea de mită (art. 289 C.pen.),
8. întreruperea cursului sarcinii (art. 201 C.pen),
9. vătămarea fătului (art. 202 C.pen.).

Organul de urmărire penală care instrumentează cazul solicită relații de la Colegiile medicale județene sau naționale, care au sarcina să examineze fapta comisă și să comunice concluziile la care au ajuns.

Aceste acte/documente medico-legale sunt definitorii în realizarea convingerii organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată.

La adresa găsiți câteva spețe de ucidere din culpă sau vătămări corporale din culpă comise de către personalul medical.

Alte articole asemănătoare:

1. Răspunderea disciplinară a medicului

2. Răaspunderea personalului medical

3. Exercitarea profesiei de medic

Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.

Text: Ion NISTOR - consilier juridic (detalii facebook, partener LegisTM)

Foto: Wesley Tingey pe Unsplash

Daca ti-a placut acest articol si vrei sa fii la curent cu ultimele informatii legislative, uramareste-ne pe Facebook, selecteaza din meniul "Following/Urmareste" casuta "See first/Vezi mai intai".

Multumim!

Copyright © 2004-2019. Toate drepturile rezervate LEGIS TM.